Optimizarea SEO a site-ului tău WordPress este crucială dacă îți dorești să faci cât mai mult trafic. Din păcate, multe ghiduri SEO sunt mult prea tehnice pentru utilizatorii începători în acest domeniu.

Dacă îți dorești să vezi o creștere a traficului generat de website-ul tău, atunci va trebui să acorzi atenție celor mai bune practici pentru optimizarea unui site WordPress în SEO.

În acest ghid, vă vom împărtăși tactici SEO pentru WordPress de top. Acestea vă vor ajuta să vă îmbunătățiți pozițiile în Google și să câștigați mai mulți clienți.

Optimizare SEO WordPress pentru începători

S-ar putea să fi auzit de experții care susțin că, platforma WordPress este SEO friendly (prietenoasă strategiei SEO). Tocmai acesta este și motivul pentru care o mulțime de site-uri, blog-uri și magazine online sunt construite în WordPress.

În timp ce modul în care este construit WordPress se asigură că respectă cele mai bune practici SEO, este încă loc de o mulțime de îmbunătățiri pentru a-ți maximiza vizibilitatea în motoarele de căutare prin SEO.

Vă vom prezenta câteva etape practice, pe care le puteți face pentru a vă optimiza prin SEO site-ul WordPress.

Pentru a vă simplifica alegerea etapelor, puteți folosi cuprinsul de mai jos. Veți vizualiza astfel principalele etape ale ghidului nostru avansat de optimizare SEO WordPress.

 

Introducere

Știm că ideea de a optimiza un site în WordPress poate să vă intimideze, mai ales dacă nu aveți prea multe cunoștințe în domeniu.

Nu vă faceți însă griji ! Acest lucru nu ar trebui să fie prea complicat. Vă vom prezenta mai jos bazele optimizării unui site în WordPress, de unde trebuie să începeți și cum să le aplicați pe website. Dacă nu vă descurcați, puteți apela oricând la serviciile noastre de optimizare site accesând pagina de Contact.

 

Ce este SEO ?

What is SEO

SEO este acronimul de la Search Engine Optimization (Optimizarea pentru Motoarele de Căutare). Implică pe scurt, o strategie folosită de către toți posesorii de website-uri pentru a genera mai mult trafic și mai multe profituri.

Optimizarea SEO nu este despre cum să păcălești motoarele de căutare, cum “să trișezi” ca să ajungi mai sus în clasamentul de pe Google. Aceste tehnici fac parte din categoria Black SEO și vă vor aduce penalizări pe termen lung. Optimizarea SEO se referă la crearea unui site care are codul optimizat, fără erori și are un limbaj ușor de citit pentru motoarele de căutare.

Atunci când, clienții caută un anumit subiect, produs ori serviciu, paginile tale care sunt optimizate vor apărea printre primele rezultate. Vei câștiga astfel clienți și încredere din partea lui Google ca site-ul tău este ceea ce utilizatorii motorului de căutare aveau nevoie.

De ce optimizarea SEO este importantă ?

Motoarele de căutare sunt, de cele mai multe ori, cele care aduc cel mai mult trafic către un site web.

Google, precum și alte motoare de căutare, folosesc algoritmi avansați pentru a înțelege și promova paginile web cele mai relevante. Totuși, acești algoritmi nu sunt perfecți – încă au nevoie de ajutorul nostru pentru a se perfecționa, adică să-i ajutăm să înțeleagă despre ce este vorba în paginile site-ului nostru.

Dacă conținutul site-ului nu este optimizat și construit, astfel încât să fie ‘citit’ cu ușurință de roboții de indexare Google, afacerea ta va avea de pierdut. Dacă Google nu reușește să înțeleagă conținutul, atunci nu are de ce să-ți aducă paginile în primele căutări, pentru că și utilizatorii reali vor avea dificultăți în această privință. Vei pierde astfel foarte mult trafic pe care l-ai fi putut primi din pricina motoarelor de căutare.

Este foarte important pentru toate companiile, ca website-ul afacerii să fie optimizat SEO, pentru a putea câștiga cât mai mulți clienți.

 

Bazele optimizării SEO unui site WordPress

Optimizarea SEO pentru WordPress poate deveni foarte tehnică și dificilă. Acest lucru nu este însă obligatoriu, dacă vei urmări măcar sfaturile de bază sau, putem spune, câteva ‘legi SEO’ pe care orice site ar trebui să le respecte. Acestea iți vor aduce îmbunătățiri vizibile la nivel de trafic.

Nu trebuie să fii expert în IT pentru a aplica sfaturile de mai jos. Dacă deja știi să folosești WordPress, atunci ești la jumătatea drumului!

Haideți să învățăm cum să ne optimizăm site-ul WordPress:

 

Verifică dacă site-ul acceptă să fie vizibil

WordPress vine cu o funcție care îi permite să ceară motoarelor de căutare să nu indexeze site-ul. Scopul acestei funcții este să îți permită să faci modificări la site, fără ca acestea să fie vizibile publicului. Această funcție se aplică în prima fază de creare a site-ului de prezentare sau a magazinului online. Astfel, dezvoltatorul site-ului va face modificări care sunt vizibile numai ție, dar nu vor fi indexate de către motoarele de căutare. Mai există totuși posibilitatea accesării site-ului printr-o parolă, la care are acces clientul pentru vizualizarea modificărilor.

Funcția prin care le refuzăm accesul motoarelor de căutare, poate fi însă activată și din greșeală. Site-ul va deveni astfel inaccesibil motoarelor de căutare și va dispărea treptat de pe Internet.

Dacă site-ul tău nu mai apare în căutări, primul lucru pe care trebuie să-l faci, este să verifici dacă această funcție este dezactivată.

Va trebui să vă logați pe site-ul afacerii, în panoul de control WordPress ( site.ro/wp-admin ), apoi accesați : Setări >> Citire

Search engine visibility settings in WordPress

Va trebui să faceți scroll până la ‘Search Engine Visibility’ ( „Vizibilitatea motorului de căutare” ) și asigurați-vă că opțiunea ‘Discourage search engines from indexing this site’ ( ‘Descurajează motoarele de căutare să indexeze acest site’ ) nu este bifată.

 

Structurile URL care sunt SEO-friendly conțin cuvinte care explică clar conținutul unei pagini web. Aceste structuri au avantajul că pot fi citite cu ușurință atât de motoarele de căutare, cât și de oameni.

Vă prezentăm mai jos câteva structuri URL care sunt ‘SEO friendly’ :

https://www.mensis.ro/optimizare-seo-worpdress/
https://www.mensis.ro/creare-site/

Observați că aceste adrese URL sunt ușor de citit, astfel orice utilizator poate înțelege ce ar trebui să găsească pe acea pagină web, doar analizând textul din URL.

Cum arată adresele URL pe care nu le recomandăm?

https://example.com/?p=10467
https://example.com/archives/123

Puteți observa că aceste adrese URL folosesc numere care sunt total irelevante pentru conținutul paginii. Utilizatorii nu pot ști ce vor găsi pe acea pagină, analizând structura URL.

Utilizând adrese URL care sunt SEO friendly vă veți mări șansele obținerii unei poziții mai bune în căutări.

Vă prezentăm mai jos cum vă puteți verifica și actualiza structura link-urilor în WordPress.

Va trebui să accesați Setări >> Legături Permanente. Selectați apoi opțiunea conform căreia, legătura URL va primi numele după titlul paginii și salvați modificările.

SEO friendly URL structure in WordPress

 

Atenție: Dacă site-ul tău este activ deja de câteva luni, atunci nu este recomandat să schimbați aceste setări.

Schimbând denumirea URL-urilor deja existente, veți pierde toată autoritatea pe care au câștigat-o anumite pagini, prin distribuiri pe alte site-uri ori rețele de socializare.

Este oricum recomandat ca, acțiunea de schimbare a URL-urilor în altele SEO friendly să se întâmple cât mai curând, pentru a nu rata anumiți clienți. Pentru asta va trebui însă, să apelați la o agenție SEO cu experiență, precum Mensis.

 

Website cu WWW. sau fără ?

Dacă doar ce ai creat site-ul WordPress, atunci va trebui să alegi dacă dorești ca acesta să fie afișat în varianta cu www (https://www.example.com) sau fără www (https://example.com).

Motoarele de căutare consideră că aceste două variante sunt două website-uri diferite. De aceea, va trebui să alegeți o variantă și să păstrați acea alegere.

Pentru a seta cum vreți să fie afișat site-ul, accesați Setări>>General, iar apoi adăugați varianta preferată. Varianta va trebui adăugată în ambele câmpuri, „Adresă WordPress” și „Adresă site” precum în poza de mai jos.

Non-www or www in WordPress URLs

Chiar dacă unele persoane afirmă că o variantă cu sau fără WWW este mai bună, din punct de vedere SEO nu există nicio diferență.

 

Cele mai bune module SEO pentru WordPress

Cea mai bună parte în privința platformei WordPress, este că există un modul pentru absolut orice. Printre acestea enumerăm următoarele funcționalități: magazin online, forum, platformă de socializare, platformă multilanguage, email marketing și altele. Modulele pentru optimizarea SEO nu fac o excepție. De fapt, există mii de astfel de variante pentru optimizarea unui site WordPress. Existența a atât de multe opțiuni va face dificilă alegerea unui soluții potrivite pentru începători.

Decât să instalați module separate care să realizeze optimizări SEO individuale, este recomandat să alegeți un modul de top, care le poate realiza pe toate și pe deasupra, este și 100% gratuit. Mai jos vă vom oferi câteva soluții eficiente.

 

Alegerea unui plugin SEO pentru WordPress

Choosing the best WordPress SEO plugin

Atunci când alegeți un plugin pentru optimizare SEO a unui site WordPress, cel mai probabil vă veți orienta spre cele mai populare soluții: Yoast SEO, All in One SEO Pack ori Rank Math.

Pe Mensis.ro folosim Yoast SEO, de aceea vom veni cu exemple pentru optimizarea site-ului WordPress folosind acest modul.

 

Adaugă o hartă XML în WordPress

Add XML sitemap in WordPress

O hartă XML, este un fișier special construit care afișează toate paginile de pe site-ul tău. Acest lucru va facilita procesul de citire al motoarelor de căutare, pentru a găsi tot conținutul site-ului.

Adăugarea unei hărți XML nu va propulsa automat site-ul în primele căutări, dar va ajuta motoarele de căutare să găsească mai rapid paginile cu produse și servicii ale site-ului, pentru a le face vizibile pe Internet.

Dacă folosiți Yoast SEO, atunci acesta va crea, în mod automat, o hartă XMLL pentru tine. Pentru a vedea această hartă, poți vizita acest URL:

https://example.ro/sitemap_index.xml

Nu uita să înlocuiești domeniul din URL cu cel personal.

Începând cu WordPress 5.5, această hartă va fi disponibilă, în mod automat, încă de la crearea site-ului, fără a mai fi nevoie de plugin-uri suplimentare. Yoast SEO însă, vă poate oferi funcții mai avansate în configurarea acestei liste de URL-uri interne.

Mai jos vă vom prezenta cum puteți adăuga harta XML în Google Search Console ( fostul Google Webmasters ) pentru a vă asigura că toate paginile vor fi citite și indexate de cel mai mare motor de căutare, Google.

Adaugă site-ul în Google Search Console

Google Search Console

Google Search Console, cunoscut înainte, drept Google Webmaster Tools reprezintă un set de unelte oferite de Google pentru a ajuta moderatorii de site-uri să înțeleagă cum este perceput website-ul pe care îl administrează, din perspectiva motorului de căutare.

în Search Console, putem găsi rapoarte și informații pentru a înțelege cum apar paginile noastre în rezultatele de căutări. Puteți afla, de asemenea, ce cuvinte cheie au folosit clienții pentru a ajunge pe site, cum este afișată fiecare pagină în căutări, și cât de des au fost accesate în căutări.

În Google Search Console putem, de asemenea, să primim avertizări și alerte când ceva este în neregulă pe site. De exemplu, atunci când roboții de indexare întâmpină anumite probleme în citirea site-ului, când este găsit conținut duplicat, ori când primiți penalizări.

Pentru un Audit SEO complet, rezolvarea erorilor și optimizarea corespunzătoare este, însă, recomandat să apelați la servicii profesionale de optimizare SEO WordPress, precum cele oferite de agenția Mensis.

O dată ce ați reușit să vă adăugați site-ul pe Google Search Console, faceți click pe Sitemap și adăugați harta XML din pasul anterior (urmăriți poza de mai jos).

Adding sitemap in Google Search Console

Salvați setările pentru a vă asigura că harta a fost încărcată.

Google va putea folosi, precum și accesa această hartă și o va verifica periodic. Acest pas va ajuta motorul de căutare Google să-ți găsească mai ușor articolele și produsele noi, acestea apărând acum mai rapid în căutările Google când le va crea.

După ce harta a fost adăugată, procesul va apărea ca fiind în așteptare. Va dura puțin timp până Google va verifica fișierul și îl va citi. După câteva ore ar trebui ca harta ta să fie citită și să îți regăsești paginile noului site în rezultatele Google. De asemenea, îți va arăta în Search Console câte pagini au fost găsite, câte au fost indexate, câte imagini au fost indexate și alte statistici.

Vă recomandăm să verificați Consola Google cel puțin o dată pe lună, pentru a înțelege cât de puternic este site-ul în fața competiției și care sunt aspectele SEO care trebuie îmbunătățite.

 

Optimizează articolele și postările pentru SEO

De multe ori, persoanele începătoare fac greșeala de a crede că, dacă au instalat un plugin SEO pentru WordPress, acesta își va face în mod automat treaba, fără nicio altă intervenție. Optimizarea SEO în WordPress, ca în orice alt website, este un proces continuu, dacă se urmăresc rezultate de durată.

Toate modulele SEO de top te vor ajuta: să adaugi un Titlu, o descriere paginii, să setezi cuvintele cheie urmărite pe fiecare pagină ori postare. Îți va arăta, de asemenea, o previzualizare a ceea ce vor vedea utilizatorii finali, pe Google.

Vă recomandăm să vă optimizați titlul și descrierea fiecărei pagini, pentru a obține rezultate maxime

Atunci când vă redactați paginile, încercați să urmăriți sfaturile SEO oferite de aceste module. Încercați să atingeți cât mai multe din obiectivele SEO recomandate.

Yoast SEO blog post settings

 

Analiza Cuvintelor Cheie pentru Website

Foarte mulți începători încearcă să ghicească care subiecte sunt cele mai căutate, pentru a știi ce articole ori produse să mai adauge pe blog ori pe website.

Este ca și cum ai arunca o săgeată în întuneric și aștepți să vezi dacă ai atins ținta. Nu este nevoie să faci acest lucru, când poți folosi statistici reale pentru cuvintele cheie cele mai căutate de către oameni.

Analiza cuvintelor cheie este o tehnică folosită în copywriting și de către experții SEO în promovarea paginilor unui site web. Te ajută să descoperi cuvintele cheie pe care utilizatorii le folosesc atunci când folosesc motoarele de căutare, pentru a căuta diferite produse ori servicii din nișa în care activezi.

Este recomandat să folosești aceste cuvinte cheie, sinonime și grupuri de cuvinte relevante cu nișa în care activezi, pentru a strânge cât mai mult trafic organic.

Există o mulțime de unelte pentru analiza cuvintelor cheie pe care le poți folosi. Pentru utilizatorii mai puțin avansați recomandăm unealta gratuită Google Trends, iar pentru cei mai avansați SEMRush. Ambele unelte te vor ajuta să descoperi cele mai folosite cuvinte cheie, volumul lor lunar și cum se poziționează competiția ta.

 

Optimizare SEO WordPress – cele mai bune practici

Dacă ai urmărit pașii anteriori pentru optimizarea SEO de bază a unui site WordPress și folosești deja un plugin WordPress pentru SEO, atunci ești deja cu un pas în fața competiției.

Totuși, dacă iți dorești rezultate și mai bune, atunci va trebui să urmărești următorii pași mai avansați pentru optimizarea SEO WordPress.

Acești pași nu sunt foarte tehnici. Încercăm să vă oferim avantajul de a nu folosi linii de cod complicate pentru a realiza aceste optimizări complexe, ci doar module SEO WordPress mai avansate. Modificările următoare vor aduce o diferență vizibilă în eforturile de SEO.

Vom detalia mai jos câțiva pași mai avansați pentru optimizarea SEO a unui site WordPress. Aceștia însă, reprezintă doar o parte din pașii pe care agenția noastră de marketing îi va utiliza în cadrul unui abonament de optimizare SEO. Dacă vă doriți o optimizare SEO profesională, atunci vă recomandăm să apelați la experții SEO ai agenției Mensis.

 

Utilizarea corespunzătoare a Categoriilor și Etichetelor în WordPress

Category vs Tag

WordPress îți permite să sortezi articolele de pe blog în categorii și etichete. Acest lucru te avantajează atunci când dorești să sortezi postările după subiect și, de asemenea, ajută clienții să găsească mai rapid conținutul pe care îl doresc.

Categoriile și etichetele ajută, de asemenea, și motoarele de căutare, făcându-le să înțeleagă structura site-ului și conținutul acestuia.

Deseori, persoanele începătoare nu înțeleg cum să folosească categoriile și etichetele la potențialul lor maxim. După ce am explicat aceste aspecte multor clienți, vom încerca să le definim cât mai ușor și precis.

Categoriile sunt folosite pentru a grupa articolele și postările. Dacă blogul tău ar fi fost o carte, atunci categoriile ar fi fost cuprinsul.

De exemplu, pe un blog personal puteți avea categorii precum: muzică, rețete, călătorii și altele. Categoriile pot avea la rândul lor subcategorii.

Pe de altă parte, etichetele sunt cuvinte cheie mai specifice, care definesc conținutul unei postări individuale. De exemplu, o postare de pe blog din categoria ‘rețete’ poate avea etichete precum: salata, mic dejun etc.

Folosind categoriile și etichetele, utilizatorii pot naviga mai ușor pe site. Fiind mai ușor pentru utilizatori, va fi deopotrivă mai ușor și pentru motoarele de căutare.

 

Construiți link-uri interne

Adding internal links in WordPress

Motoarele de căutare atribuie fiecărei pagini de pe site-ul dumneavoastră un anumit scor. Algoritmul precis după care paginile primesc acest scor este secret, pentru a nu exista persoane care să abuzeze de acest sistem. Totuși, cel mai comun semnal este reprezentat de link-urile cu autoritate.

De aceea, este important ca paginile tale sa primească link-uri din alte surse.

Ar trebui să vă faceți un obicei din a câștiga accesări din alte surse de încredere. Acest lucru vă va crește vizibilitatea și mai multe persoane vor ajunge pe site. Google va vedea traficul generat și îl va percepe ca pe un semnal de calitate. În ultima instanță, acest lucru va face ca motoarele de căutare să vă ridice în căutări.

 

Optimizați comentariile din articole

Optimize WordPress comments

Comentariile pot fi un indicator puternic despre cât de implicați sunt utilizatorii de pe site-ul tău. Această implicare a utilizatorilor înseamnă, în general, că vei primi mai multe referințe, mai mult trafic și mai multe rezultate SEO.

Totuși, trebuie să te asiguri că aceste comentarii nu sunt doar unele automate, de tip spam. Spammerii creează, în general, texte cu programe automate și includ, de obicei, link-uri dăunătoare, care pot afecta și chiar ruina imaginea afacerii tale.

De aceea, recomandăm folosirea modulului Akismet. Este unul din cele 2 module care vine preinstalat în fiecare site WordPress. Acest modul te ajută să previi comentariile spam, îmbunătățind astfel eforturile tale de optimizare site WordPress.

Este de lăudat dacă aveți articole ce strâng foarte multe comentarii naturale. Cu timpul însă, s-ar putea ca acestea să îngreuneze încărcarea paginii, care va afecta, de asemenea, și eforturile SEO.

Pentru a-ți pregăti site-ul să suporte mai mulți clienți și paginile încărcate, atunci va trebui să-ți alegi cu grijă serverul pe care faci găzduirea. Un alt sfat este să împarți comentariile pe mai multe pagini.

 

Link-urile NoFollow externe în WordPress

Așa cum am menționat mai sus, link-urile ajută motoarele de căutare să decidă care pagini sunt mai importante. Atunci când dumneavoastră faceți referire la un site, ce faceți de fapt, este să pasați o parte din autoritatea site-ului, către cel la care faceți referință. În termeni SEO, spunem că pasați “link juice”.

Pentru rezultate cât mai bune în căutări, trebuie să vă asigurați că primiți cât mai multe link-uri de calitate din alte surse. În general, este bine să aveți o proporție mai mare de link-uri primite.

Adăugând atributul “nofollow” la link-urile externe (link-uri către alte site-uri) instruiești motoarele de căutare să nu urmeze acele link-uri. Acest aspect te ajută să salvezi “link juice” (adică să păstrezi din autoritatea paginii).

Un link normal (“dofollw”), analizat in HTML va arăta așa:

<a href="https://example.com">Example Website</a>

Un link extern, cu atributul nofollow va arăta în felul următor:

<a href="https://example.com" rel="nofollow">Example Website</a>

În mod normal, WordPress nu are o funcție încorporată pentru a crea link-uri nofollow. Totuși, acestea se pot modifica manual.

Urmăriți pașii de mai jos pentru a edita codul sursă și a transforma un link într-unul nofollow.

Edit as HTML

Editând în codul HTML veți putea vedea link-urile așa cum au fost specificate mai sus. Adăugând atributul rel=”nofollow”, link-ul nu va mai pasa autoritate.

Manually adding nofollow attribute to a link

 

Articole Întregi, Rezumate sau Extrase

Full posts vs summary or excerpts

WordPress face menționări ale articolelor de pe blog în diferite moduri. Spre exemplu, menționează toate aceste articole în mai multe locuri: trimiteri de pe homepage, din arhive, etichete, sortări după data publicării, pagini de autor, etc.

În mod automat, aceste articole sunt afișate întregi pe toate aceste pagini. Aceste aspect poate afecta eforturile noastre SEO. Motoarele de căutare pot percepe toate acele articole, ca fiind conținut duplicat. Articolele întregi va face, de asemenea, ca paginile să se încarce mai greu.

Afișând articolele întregi peste tot, poate de asemenea să influențeze vizitatorii. Spre exemplu, utilizatorii care și-au făcut un abonament prin RSS vor putea să vadă articolul întreg fără a mai fi nevoie să viziteze website-ul tău.

Cea mai simplă soluție este să afișați rezumate ori extrase în locul articolelor întregi.

Puteți realiza acest lucru accesând Setări >> Citire și selectând rezumat.

Viteză și Securitate pentru Optimizarea SEO WordPress

Chiar dacă veți urmări toate sfaturile și recomandările de mai sus, dacă site-ul dumneavoastră este lent, ori este corupt de un hacker, nu veți mai apărea în primele căutări.

Vă prezentăm mai jos cum puteți preveni securitatea slabă și cum să vă îmbunătățiți viteza site-ului.

 

Optimizare Vitezei Site-ului WordPress și îmbunătățirea Performanței

Optimize your WordPress site's speed and performance

 

Cercetările arată că, în era Internetului, atenția unui om este mai mică decât a unui peștișor. (sursa)

Experții în analiza Internetului consideră că, utilizatorii decid dacă vor sau nu să rămână pe un site web, încă de la primele secunde de la accesare.

Acest lucru înseamnă, pentru un administrator de website, că aveți la dispoziție doar câteva secunde pentru a vă prezenta conținutul și a convinge utilizatorii. Nu doriți să pierdeți timp prețios făcând utilizatorii să aștepte până când site-ul se încarcă. Motoarele de căutare precum Google favorizează, în căutări, site-urile web care se încarcă rapid.

 

Optimizează imaginile pentru a crește eforturile SEO în WordPress

Imaginile captivează utilizatorii mai mult decât textul. De asemenea, imaginile pot necesita mai mult timp pentru a se încărca. Dacă nu acorzi atenție dimensiunilor și calității acestora, poți avea de pierdut.

Trebuie să te asiguri că imaginile pe care le folosești sunt optimizate și se încarcă rapid. Poți folosi un plugin pentru optimizarea automată sau o soluție CDN pentru a reda imaginile de pe alt server mai rapid.

Alt truc pe care îl poți folosi pentru a-ți optimiza imaginile pentru motoarele de căutare, este să folosești un titlu și un text alternativ. Aceste etichete ajută motoarele de căutare să înțeleagă mai bine despre ce este vorba în imaginile încărcate. Acest lucru va ajuta, de asemenea, și persoanele care au dificultăți de vedere și folosesc cititoare audio de ecran pentru redarea conținutului. Aceste cititoare pot reda textul alternativ.

WordPress îți oferă posibilitatea să adaugi cu ușurință titlul și texul alternativ, atunci când încarci imagini noi.

Adding alt text and title to images in WordPress

Dacă ești un fotograf și adaugi o mulțime de imagini pe website-ul tău WordPress, atunci iți va fi mai la îndemână să folosești un plugin.

Vă recomandăm Envira Gallery. În testele noastre de viteză, acesta este unul dintre cele mai rapide module WordPress pentru redarea de galerii. Este, de asemenea, adaptiv (pozele se adaptează la diferite mărimi de ecran) și potrivit pentru SEO.

 

Securizarea și Protejarea Site-ului WordPress

WordPress security

În fiecare săptămână, Google penalizează în jur de 20.000 de website-uri pentru malware și în jur de 50.000 pentru tentative de phishing. Când un website este penalizat, nu va mai apărea deloc în căutări.

Acest lucru înseamnă că, securizarea unui site WordPress este esențială pentru rezultate bune în motoarele de căutare. Cu siguranță, nu îți dorești ca toate eforturile tale de optimizare SEO pentru site-ul WordPress să fie compromise de hackeri.

Vestea bună este că, există câteva module care îți pot proteja site-ul precum un antivirus. Acestea însă, nu reprezintă protecția supremă. Serverul pe care este găzduit site-ul poate fi compromis, plugin-urile neactualizate și piratate pot, de asemenea, zădărnici eforturile unui antivirus. Vei avea nevoie apoi sa apelezi la servicii profesionale de devirusare website.

 

Folosiți un certificat SSL (HTTPS)

A site secured by SSL and HTTPS

SSL (Secure Sockets Layer) este o tehnologie care criptează conexiunea dintre browser-ul clientului și serverul la care se conectează. Această opțiune adaugă un plus de securitate site-ului tău WordPress.

Site-urile care sunt securizate SSL au în dreptul adresei URL un simbol cu lacăt. Asta înseamnă că site-ul tău este de încredere. Acest lucru este obligatoriu dacă ai un magazin online ce folosește WordPress și procesezi informații sensibile precum plăți cu cardul și date personale.

Toate companiile mari de hosting oferă gratuit certificate SSL prin Let’s Encrypt.

Dacă îți dorești un certificat premium SSL, va trebui să plătești mai mult, însă nu există mari diferențe între acestea.

Pe de altă parte, băncile, ori organizațiile mai mari, au nevoie de o siguranță mai sporită și de aceea, folosesc certificate SSL mai avansate.

Pentru mai multe informații despre certificatele SSL, poți accesa acest articol.

Sperăm că acest articol te-a ajutat să îți optimizezi site-ul WordPress prin SEO. Dacă implementați măcar câteva din aceste sfaturi, ar trebui să vedeți o îmbunătățire a traficului. Este posibil să dureze și câteva săptămâni, până Google se asigură că îmbunătățirile sunt permanente și nu doar o coincidență.

 

 

Optimizare SEO site WordPress – Întrebări frecvente și Răspunsuri

  1. De ce să-mi optimizez site-ul WordPress ?

Orice afacere care își dorește să ajungă în primele rezultate pe motoarele de căutare, va avea nevoie să-și optimizeze site-ul creat în WordPress, cu ajutorul strategiei SEO.

 

  1. Cât de dificilă este optimizarea WordPress ?

Puteți urmări și implementa chiar dumneavoastră pașii pe care noi i-am enumerat. Puteți însă, apela oricând la serviciile agenției Mensis pentru servicii de optimizare SEO WordPress complete.

 

  1. Aceștia sunt toți pașii pentru optimizarea SEO WordPress ?

Lista optimizărilor pe care noi le efectuăm pe un website este mult mai complexă și extinsă. Am prezentat doar pașii cei mai ușor de aplicat, din perspectiva unui începător.

 

  1. În cât timp se văd rezultatele optimizărilor ?

Google trebuie să aibă garanția că site-ul tău chiar a fost optimizat. Pentru ca traficul să crească, pot trece și câteva săptămâni de la implementare.

.

 

 

Sursa foto:  WpBeginner